CARIERA - generalitati & mituri

25 Mai 2011  |  V: 4578  |   |  Autor: lavinia.visan@jobee.ro


PROFESIA reprezintă specialitatea (calificarea) pe care o persoană o dobândeşte prin studii
OCUPAŢIA este activitatea pe care o desfăşoară efectiv o persoană, într-o unitate economico-socială şi care reprezintă pentru aceasta sursa de existenţă.
CARIERA în mod tradiţional, este definită ca ansamblul de meserii sau ocupaţii pe care le are un individ pe parcursul vieţii sale.

Astăzi cariera este asociată şi cu alte semnificaţii cum ar fi:

  •  roluri manageriale;
  •  responsabilităţi superioare;
  •  venituri corespunzătoare muncii;
  •  poziţie socială, statut superior.

Motivele pregătirii pentru carieră:

  •  siguranţă şi independenţă financiară, emoţională, socială;
  •  un stil de viaţă mai bun, specific unui standard de viaţă;
  •  stimă de sine;
  •  construcţia unui „ceva” valoros;
  •  valorizarea unor oportunităţi de dezvoltare profesională şi personală.

PLANIFICAREA CARIEREI  constă din acele activităţi şi programe prin care indivizi sunt ajutaţi în asimilarea şi integrarea cunoştinţelor, a experienţei în corelaţie cu:

• autoînţelegerea - care include cunoaşterea propriei personalităţi şi raportarea acesteia la personalităţile altora;
• înţelegerea mecanismelor de funcţionare ale societăţii şi, deci a acelor factori care contribuie la schimbarea permanentă a acesteia, incluzând aici şi atitudinea faţă de muncă;
• conştientizarea rolului pe care îl poate juca timpul liber în viaţa personală;
• înţelegerea necesităţii existenţei mulţimii de factori cu rol activ în planificarea carierei;
• înţelegerea necesităţii informaţiilor şi a abilităţilor în obţinerea succesului şi a satisfacţiei în activităţile de muncă, dar şi în activităţile desfăşurate în timpul liber;
• învăţarea procesului de luare a deciziilor în alegerea şi dezvoltarea carierei.

PLANIFICAREA CARIEREI reprezintă procesul prin care oamenii îşi conturează o direcţie de carieră, îşi stabilesc scopuri în legătură cu propria carieră şi iniţiază acţiuni în vederea atingerii acestor scopuri.

Dezvoltarea abilităţilor de planificare a carierei se impune ca o necesitate în condiţiile în care ne confruntăm cu o ofertă educaţională şi ocupaţională tot mai diversificată, iar schimbarea traseului profesional în decursul vieţii active este o realitate şi reprezintă o modalitate adaptativă de ajustare la dinamica pieţei muncii.

Eficienţa procesului de planificare a carierei este dependentă de abilităţile pe care le dobândesc oamenii în următoarele domenii de competenţă:

A. Autocunoaştere – explorarea şi structurarea informaţiilor despre sine în vederea dezvoltării conceptului de sine;

B. Explorarea carierei - colectarea informaţiilor despre oportunităţile educaţionale şi ocupaţionale şi luarea deciziei privind viitorul traseu educaţional / ocupaţional;

C. Marketing personal sau promovare personala – sistematizarea şi prezentarea informaţiilor despre abilităţile, interesele şi experienţele educaţionale şi profesionale proprii în vederea atingerii scopurilor de carieră.

Mituri despre carieră

Există o singură profesie / ocupaţie care mi se potriveşte
FALS: Individul se manifestă printr-o multitudine de abilităţi, interese, valori; nici una nu va exploata întregul potenţial, dar vor exista unele mai potrivite decît altele. Important este să fii convins că ai decis în cunoştinţă de cauză şi că interesele, abilităţile şi valorile tale se încadrează în cerinţele ocupaţiei alese.

• Părinţii, un test sau un expert ştiu mai bine decât mine ce ar trebui să fac
FALS: Părinţii, testele, consilierii şcolari pot fi resurse semnificative, dar în final tu trebuie să decizi. Aceasta implică încredere în capacitatea ta de a lua decizii în ceea ce priveşte viitorul tău. Este normal ca acest stadiu să fie asociat cu un anumit nivel de anxietate care decurge din importanţa deciziei pe care trebuie să o iei.

Toată lumea trebuie să aibă succes în carieră chiar dacă aceasta înseamnă să facă lucruri care nu îi interesează
FALS: Dacă alegi o ocupaţie care nu îţi place doar pentru că este acceptată din punct de vedere social ca fiind de succes, poţi să fii aproape sigur de eşec în carieră. Trebuie să analizezi ce înseamnă succes pentru tine. Definiţia succesului include deseori bani, statut, putere, faimă. uneori poţi ajunge să atingi toate aceste repere şi să nu fii mulţumit de cariera ta.

• Profesia mea trebuie să fie ideală, să îmi satisfacă toate dorinţele şi nevoile
FALS: Toate ocupaţiile au aspecte pozitive şi aspecte negative. Dacă aştepţi ca ocupaţia ta să fie cea ideală eşti nerealist, aminteşte-ţi că poţi fi mulţumit făcând multe alte lucruri. Este important să alegi profesia care îţi satisface cât mai multe dintre nevoile, interesele tale şi contribuie la dezvoltarea aptitudinilor tale.

• Piaţa muncii se schimbă atât de repede încât nu poţi efectiv să-ţi planifici viitorul
FALS: Lumea se schimbă constant, dar poţi să profiţi de oportunităţi planificându-ţi cariera. cunoscând cât mai multe lucruri despre tine poţi să determni ce oportunităţi se potrivesc cel mai bine cu nevoile tale. Trebuie să îţi dezvolţi o arie de abilităţi şi o atitudine flexibilă raportată la carieră.

• Individul trebuie să aibă control total asupra carierei lui
FALS: Unele lucruri pot fi controlate în carieră, altele nu. Între factorii care sunt în afara controlului tău se pot regăsi: falimentele companiilor, îmbolnăvirile, dezastrele naturale, crizele economice. Schimbările în cursul carierei pot fi privite fie ca oportunităţi, fie ca bariere - este important să fii flexibil, să-ţi dezvolţi abilităţi ce pot fi aplicate în mai multe domenii.
 

Autor: lavinia.visan@jobee.ro
Tags: job, cariera, piata muncii, mituri, teorie



Adauga comentariu

(nu va fi public) Imagine validare